Stefan Condeescu, Premiul de Excelenta la doar 6 ani
Stefan este dovada faptului ca talentul nu tine cont de varsta, ci de pasiunea si dragostea pentru arta. A intrat in familia Boem Club de aproximativ doi ani de zile, cand a facut cunostinta atat cu chitara, cat si cu pianul. La scurt timp a decis ca modalitatea cea mai oportuna de a se exprima este prin intermediul pianului. De atunci si pana acum progresele sale au fost remarcabile.
In decursul anului 2011 Stefan a participat la doua concursuri destinate tinerilor pianisti. Astfel, in luna mai, Stefan s-a remarcat in cadrul Concursului National de Pian „Friends of the Piano”, unde a reusit sa impresioneze juriul format din personalitati ale muzicii romanesti prin modul in care a cantat la pian. La o distanta de doar cateva luni, Stefan reuseste sa cucereasca inca un premiu important in cadrul celei de-a noua editii a Festivalului „Prietenii Muzicii”. La competitie au participat copii din intreaga tara, cu varste cuprinse intre 5 si 18 ani, care studiaza pianul fie in invatamintul de stat, fie in cel particular. In ciuda unei astfel de concurente, Stefan a reusit sa obtina Premiul de Excelenta pentru categoria 6 ani.
Fara indoiala, ascensiunea oricarui pianist se datoreaza pasiunii, talentului, determinarii, insa in egala masura implicarea profesorului indrumator isi pune amprenta asupra evolutiei muzicale. Inca de la prima intalnire, intre Stefan si Eleonora Andrei, profesor pian, s-a infiripat o stransa legatura de prietenie. Nora, asa cum ii spun prietenii cursanti, a vazut in Stefanut acea sclipire care trebuia valorificata. Dand dovada de un acut simt al observatiei, Stefan a impresionat in mai multe situatii. Dupa doar cateva lectii de pian, in timp ce astepta inceperea cursului, copilul a reusit sa detecteze o modificare de tonalitate a unei piese interpretate de catre profesoara sa la pian.
Mai mult, cu ocazia concertului aniversar Boem Club desfasurat in luna februarie 2011, in timp ce cursantii erau incercati de emotiile primei aparitii pe scena, Stefan isi punea probleme la care putini interpreti s-ar fi gandit. Spectacolul concert a avut loc in sala de spectacole a Centrului National de Arta „Tinerimea Romana” din Bucuresti unde intr-un cadrul select cursantilor le-a fost pus la dispozitie un pian electric. Ca un adevarat profesionist, Stefan nu s-a lasat prada tracului si inainte de inceperea concertului a dorit sa se asigure ca orice situatie neplacuta are o rezolvare. Recunoastem, nu ne asteptam ca un copil, la frageda varsta de 6 ani, sa intrebe cum va canta in cazul in care curentul va fi intrerupt iar pianinia electrica nu va mai functiona. Din fericire niciun eveniment neasteptat nu a avut loc, iar Stefan a putut impresiona inca o data publicul prin prestatia sa.
Spectacolul concert „Poveste de Iarna” din decembrie 2011 a reprezentat inca o incununare a talentului micului interpret. Pe langa trofeul daruit de Boem Club, Stefan a beneficiat de simpatia si aplauzele unui public numeros.
Scoala de muzica Boem Club doreste sa sprijine cat mai mult tinerii si copiii talentati care isi doresc cu adevarat sa studieze muzica si sa faca performanta. Este si cazul lui Stefan, care a primit bursa de studiu Mici interpreti din partea Boem Club, ca rasplata pentru performantele sale si, in acelasi timp, ca sprijin pentru un viitor cat mai stralucit in arta pianului.